Acest film documentar a fost difuzat pentru prima dată în 2004, în Washington, dar a ajuns la scurt timp după aceea pe locul cinci în topul celor mai urmărite filme documentare din SUA. Cu toate că a fost respins la toate festivalurile mari de film (Cannes, Berlin, Toronto etc.), Ce naiba știm cu adevărat a fost acceptat în cinci festivaluri mai mici, și a ieșit câștigător în fiecare dintre acestea.
Acest lucru, împreună cu mesajul documentarului, răspândit din gură în gură, au ținut oamenii la coadă la cinematografe timp de câteva luni. Însă succesul filmului a fost doar începutul călătoriei. Mulți români au văzut deja acest documentar, deși în mod oficial el nu există în România.
Modul în care a circulat („underground”) grăiește el însuși despre setea de cunoaștere a românului, dar și despre cât de mult era așteptat un asemenea film. Este un film documentar care zguduie din temelii percepția și atitudinea umană, un film care a creat fani printre toate nivelurile de receptare, inteligență și cunoaștere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu